Scopul acestui campus virtual este acela de a oferi un cadru modern si util studentilor si cadrelor didactice din învăţământul românesc şi european de profil. Membrii acestei comunităţi online vor trebui să evite orice atitudine/acţiune care ar putea aduce atingere intereselor altora. Vor fi eliminate sau modificate orice materiale publicate de către utilizatori care cad sub incidenţa legilor în vigoare (incluzând, dar nelimitându-se la materiale având conţinut vulgar, obscen, abuziv, incitator, rasist etc.). Cu toate acestea, întreaga răspundere pentru conţinutul materialelor publicate revine autorilor acestora, nimeni altcineva neputând fi făcut răspunzător în nici un fel pentru conţinutul lor, acesta intrând sub incidenţa legilor, convenţiilor şi tratatelor româneşti şi internaţionale la care România a aderat. Încălcarea acestor prevederi va duce la interzicerea accesului şi excluderea imediată şi permanentă din campusul virtual. Orice încercare de a compromite securitatea şi calitatea prezentului campus virtual, indiferent de motivaţiile şi invocaţiile ulterioare va fi strict pedepsită prin toate mijloacele legale existente. Orice activitate desfăşurată în cadrul campusului virtual este înregistrată, putând fi coroborată cu înregistrări similare ale oricărei reţele, inclusiv cea prin care dvs. aveti acces la Internet. Garantăm confidenţialitatea si netransmisibilitatea informaţiilor private trimise de utilizatori, atât timp cât funcţionarea campusului virtual este neafectată de situaţii exceptionale. Acest portal utilizează cookies în scopul exclusiv al îmbunătăţirii funcţionalităţii paginilor. În calitate de utilizatori înregistraţi, subscrieţi la respectarea tuturor condiţiilor expuse anterior. -NETIQUETTE- http://en.wikipedia.org/wiki/Netiquette

Fii informat! Be informed!


The next two portals were developed as CMU digital resources



CMU has been a member of BIMCO since 2019


Cum utilizez eCampus?

utilizator: numeinitialaprenume

parolă: cmuxxxx, unde xxxx - ultimele patru cifre din CNP - se recomandă schimbarea ei imediată
exemplu: Popescu V. Ion Claudiu
utilizator: popescuvionclaudiu
parolă:  cmu1234

How to login?

username: lastnamefirstletterfirstname

password: engyyyy, where yyyy - the last four digits of your ID - it is advisable to change immediately
example: Smith S. John Gregory
username: smithsjohngregory
password: eng1234

contact probleme tehnice: ecampus@cmu-edu.eu


ÎN ATENȚIA STUDENȚILOR: DETALII PRIVIND SESIUNEA DE EXAMINARE ONLINE

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Examenele se vor susține începând cu data de 2 iunie 2020 numai în regim online, în interiorul disciplinelor din eCampus pe care le-ați parcurs deja, unde veți găsi modalitățile de evaluare stabilite și comunicate de către profesor.



--------------------------------------------------------------------------------------

Studii în limba Română: Licență Masterat Doctorat  |  Education in English: Bachelor Master Doctorat  |  Maritime Training  |  Cursuri IMO  |  Acces AnelisPlus  |  ROSE  |  Surveys & Statistics  |  Licență  |  Disertație  |  Centru testare  |  eCampus Training  |  Interact

(RO) Universitatea Maritimă din Constanța este o instituție de învățământ superior și de cercetare științifică, o comunitate academică formată din cadre didactice, studenți, personal auxiliar, tehnic și administrativ. Universitatea Maritimă din Constanța își bazează activitatea pe autonomia universitară, considerată ca mijloc specific de conducere în acord cu baza legislativă stabilită prin Constituția României, Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și alte reglementări în vigoare și pe propriile regulamente interne. UMC împărtăşeşte conceptele exprimate prin The Lima Declaration on Academic Freedom and Autonomy of Institution of Higher Education (1988), The Magna Charta of European Universities (Bologna, 1988), Declaraţia de la Bologna (1999)şi este membră BSUN-Black Sea Universities Network(1999), lAMU-International Association of Maritime Universities(2000), IMLA-International Maritime Lecturers's Association(2000), lAU-International Association of Universities(2007).

(EN) Constanta Maritime University is a higher education and research institution, an academic community formed by teaching staff, auxiliary teaching staff, students, technical and administrative staff. Constanta Maritime University bases its activity on the university autonomy, seen as a specific means of self leadership, according to the legal framework established by the Romanian Constitution and by the National Education Law no. 1/2011, by other laws as well as by its own regulations. CMU shares the provisions of The Lima Declaration on Academic Freedom and Autonomy of Institution of Higher Education (1988), The Magna Charta of European Universities (Bologna, 1988) and adheres to the Bologna Declaration (1999) and had a membership in BSUN-Black Sea Universities Network(1999), lAMU-International Association of Maritime Universities(2000), IMLA-International Maritime Lecturers's Association(2000), lAU-International Association of Universities(2007).

------------------------------------------------------------------------------------

Statistica răspândirii pandemiei COVID-19 provocată de virusul SARS-COVID-2 se va actualiza zilnic dupa ora 13:00  (SURSA INSP). Sursă alternativă despre evoluția pandemiei provocate de SARS-CoV-2 (Microsoft Bing).




Platforme elearning similare ale unor universități din România:


Platforme elearning ale unor universități internaționale:

CMU eCampus uptime monitoring